Florin Prunea susține că duelul dintre Israel și România va avea loc până la urmă fără spectatori, varianta Cipru fiind cea mai probabilă.
Fostul mare portar a aflat că Israel a închiriat două stadioane pentru meciul cu România, însă adversara noastră nu va beneficia și de susținerea fanilor.
„În noiembrie ar trebuie să se joace, dar e foarte complicat. Eu zic că toate variantele sunt pe masă la ora actuală și UEFA le va lua în considerare pe zi ce trece. Un lucru este clar, se va juca afară.
De altfel, ei au și închiriat două stadioane, că am înțeles că trebuie să aibă două stadioane. Am înțeles că Larnaca sau Famagusta, care este a doua variantă, în Cipru. Curios că e Cipru e lângă Liban. Sunt foarte aproape.
Cred că ar fi mai ușor de organizat în Cipru. Nu este atât de mare zona care trebuie acoperită și securizată înainte de joc. Cred că de aceea au ales Cipru. Cred că se va jucă fără spectatori”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
Federația din Israel dă de înțeles că se poate ajunge și la varianta ca România să aibă cale liberă spre următorul turneu final.
„Eu sper să nu ajungem în situația de a renunța la un turneu internațional. Nu puteți pune semnul de egalitate între unele lucruri și adevărul istoric.
Cei care au fost uciși cu sânge rece de acești oameni (dacă se mai pot numi oameni), fără milă, au fost victimele unor acte barbare naziste. Au omorât femei, copii, bebeluși, bărbați și oameni bătrâni, al căror singur păcat e că sunt israelieni.
Am primit mesaje din lumea întreagă. Mulți ne-au scris că sunt alături de noi și s-au înfuriat pe cei care se încăpățânează să facă simetria, care nu e relevantă și nici corectă”, a declarat Shino Moshe Juarez, președintele forului din Israel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER